Cu profund regret, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” anunță încetarea din viață a prodecanului pentru învățământ, locotenent – colonelul conferențiar universitar doctor inginer Cezar PLEȘCA.
Plecarea subită și mult prea devreme dintre noi, lasă în sufletele colegilor, profesorilor și studenților, amintirea unui om blând, calm și sociabil, profesor dedicat, dispus oricând să ofere o vorbă bună și plină de sens.
În perioada 1992-1996, a urmat cursurile Liceului militar “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, unde s-a remarcat prin câștigarea de premii la mai multe olimpiade naționale de matematică. A urmat apoi Academia Tehnică Militară, specializarea Calculatoare, pe care a absolvit-o ca șef de promoție pe specializare, în anul 2001. Între anii 2002 – 2003, a urmat programul de master „Programare și Sisteme”, în cadrul Institutului Național Politehnic din Toulouse, obținând rezultate remarcabile, care i-au permis ulterior șă-și continue pregătirea prin doctorat, la același Institut și să obțină, în anul 2007, titlul de doctor în Informatică.
A îndrăgit școala și cartea, ceea ce l-a determinat să-și dedice întreaga pregătire profesională mediului academic, unde și-a desfășurat activitatea până în ziua tragicei dispariții.
Inteligența, pasiunea și talentul pentru cariera didactică l-au motivat să parcurgă toate etapele, de la asistent universitar până la conferențiar universitar și să îndrume pașii multor generații de studenți.
În urma activității sale, în domeniul învățământului universitar și al cercetării științifice, au rămas rezultate de excepție, apreciate atât în țară cât și peste hotare.
În aceste momente dificile, suntem alături de familia îndurerată pentru pierderea suferită. Numele lui Cezar Pleșca va dăinui în memoria Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” și în sufletele celor care l-au cunoscut.