Astăzi, 24 octombrie 2025 studenții anului I din Academia Tehnică Militară “Ferdinand I”, alături de cei înmatriculați la alte universități civile, școlarizați pentru nevoile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională au rostit jurământul de credință față de țară. Depunerea Jurământului Militar reprezintă una dintre cele mai importante tradiții ale Armatei României, un moment de onoare, curaj și angajament față de valorile fundamentale ale Patriei.
La ceremonia care a avut loc la sediul Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I” au participat Secretarul de Stat și Șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale, domnul Sorin – Dan Moldovan, generalul Mihai Șomordolea, consilier prezidențial și secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, generalul locotenent Dragoș – Dumitru Iacob, reprezentanți ai misiunilor diplomatice din România, reprezentanți ai instituțiilor beneficiare, rude și invitați ai studenților.
“Depunerea Jurământului Militar este clipa în care alegeți să vă dedicați viața apărării patriei și slujirii sub Drapelul Tricolor. … Vă doresc onoare, curaj și încredere în misiunea pe care tocmai ați început-o!” le-a transmis Secretarul de Stat studenților, în cuvântul adresat cu ocazia ceremoniei.































