În perioada 23 – 24 aprilie 2021 s-a desfășurat Conferința Internațională a Studenților CERC 2021, organizată în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, Universitatea Militară de Tehnologie din Varșovia, Polonia, Universitatea Națională Militară Vasil Levski din Bulgaria și IUT Paul Sabatier din Toulouse, Franța.
La ediția de anul acesta, care s-a desfășurat în format on-line, au participat peste 250 de studenți, provenind din douăzeci și două de universități militare și civile din țară și din străinătate.
Conferința a fost organizată pe șaisprezece secțiuni ce au acoperit o gamă largă de domenii științifice, specifice învățământului tehnic militar și civil. Participanții români și străini au apreciat calitatea lucrărilor prezentate, oportunitatea schimburilor de idei precum și modul de organizare a conferinței, în pofida restricțiilor impuse de condițiile pandemiei de COVID – 19.