O delegație de cadre didactice din Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a participat la Conferinţa Internaţională Defence Technology Forum 2021, eveniment ştiinţific organizat de Facultatea de Artilerie, Apărare Antiaeriană, Comunicaţii şi Sisteme Informatice de la Shumen, din cadrul Universităţii Naţionale Militare “Vasil Levski” din Bulgaria, în perioada 06 – 08 octombrie 2021.
Reprezentantul pentru relaţii interuniversitare al Academiei a efectuat o prezentare cu privire la rezultatele proiectelor de parteneriat strategic Erasmus+ Semestrul european comun tehnic pentru apărare și securitate, EUCTSDS și Competențe digitale pentru îmbunătățirea învățământului de apărare și securitate, DIGICODE.
Participarea Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” la Conferinţa Internaţională Defence Technology Forum 2021 constituie o dovadă a recunoaşterii internaţionale a calităţii învăţământului tehnic militar, contribuind la consolidarea poziţiei ATM de promotor al internaţionalizării învăţământului tehnic militar european şi la creșterea vizibilității internaționale a instituției.